Lector Univ. Dr. FERNANDO MIHALACHE

Fernando Mihalache este unul dintre cei mai apreciați acordeoniști români, cu o activitate artistică și pedagogică remarcabilă. A studiat compoziția la Universitatea Națională de Muzică din București, cu Liviu Dănceanu, Aurel Stroe și Dan Dediu, iar teza sa de doctorat a fost coordonată de Octavian Nemescu.

După absolvire, a participat la cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali ai acordeonului, iar in 2014 a infiintat prima clasa de acordeon la UNMB. Este invitat constant pe scene naționale și internaționale, abordând un repertoriu variat – de la clasic și jazz, la muzică de cameră și creații contemporane. A colaborat cu ansambluri de prestigiu precum Traffic Strings, Maxim Quartet sau Accord Vibes, realizând mai multe turnee și înregistrări.

A fost prezent în festivaluri importante, inclusiv Festivalul „George Enescu” și „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, unde a susținut numeroase premiere românești. Ca solist, a susținut proiecte originale – „De la Bach la Galliano”, „Synthcordia” sau „Șansonete și Șuete” – și a interpretat lucrări de referință alături de orchestre filarmonice din țară.

Din 2023 reprezintă România în Confederația Mondială de Acordeon, organizând preselecția națională pentru Trofeul Mondial, și este invitat ca jurat la competiții internaționale de prestigiu, inclusiv la Cupa Mondială de Acordeon 2024. Prin activitatea sa, Fernando Mihalache a contribuit decisiv la afirmarea acordeonului ca instrument solistic de muzică clasică și la promovarea acestuia în mediul academic și concertistic internațional.