ANA SIRETEANU
Ana Sireteanu a absolvit în 2021 Colegiul Național de Muzică George Enescu din București, secția flaut. În prezent, este masterandă la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa prof. univ. Valentina Sandu-Dediu.
Ana-Maria Sireteanu a participat în 2022 și 2023 la Concursul Național Studențesc de Muzicologie al UNMB (la ambele ediții obținând Premiul al III-lea), dar și la Simpozionul Studențesc de Muzicologie din cadrul Festivalului Chei al UNMB (edițiile din 2022 și 2023) și la Simpozionul Național Studențesc Musicologia Mirabilis (ediția a VII-a, 2023) de la Iași. În decembrie 2022, Ana-Maria Sireteanu a obținut Premiul al III-lea la Concursul Național de Compoziție, Critică și Interpretare muzicală ,,Mihail Jora”, secțiunea critică muzicală, fiind distinsă și cu Premiul Special ,,Mioara Bâscă” pentru cea mai bună critică de operă.
De asemenea, a publicat cronici și articole muzicale în Actualitatea muzicală, Revista Festivalului George Enescu 2023 și Revista Acord a UNMB. În paralel, desfășoară în continuare o activitate de interpret. Din aprilie 2022 este colaboratoare la postul Radio România Muzical, unde realizează interviuri și știri muzicale.
